Home » D:News » Descoperire de proporţii: cel mai îndepărtat roi galactic din istoria observaţiilor astronomice

Descoperire de proporţii: cel mai îndepărtat roi galactic din istoria observaţiilor astronomice

Publicat: 05.11.2015
O echipă de astronomi a descoperit prin intermediul a două telescoape NASA, WISE şi Spitzer, o aglomerare de galaxii extraordinar de îndepărtată, aflată la 8,5 miliarde de ani lumină distanţă şi care reprezintă cea mai îndepărtată structură cosmică observată în istoria astronomiei, conform UPI.

Acest roi galactic cuprinde mii de galaxii, iar fiecare galaxie este formată la rândul ei din miliarde de stele. Galaxiile mai apropiate din acest roi sunt mai vechi şi mai mari decât celelalte (din roi), fiind rezultatul unor procese de canibalism galactic — de-a lungul timpului au înglobat galaxiile mai mici aflate în apropiere.

Cele două telescoape, WISE şi Spitzer funcţionează în tandem pentru acest gen de observaţii, potrivit Agerpres. În timp ce WISE oferă o perspectivă de ansamblu asupra profunzimilor în spaţiu-timp ale Universului, telescopul Spitzer îi ajută pe astronomi să localizeze cu mai mare acurateţe cele mai îndepărtate structuri cosmice.

„Doar datorită combinării datelor adunate de telescoapele Spitzer şi WISE am putut realiza această descoperire”, a comentat Anthony Gonzalez, astronom de la Universitatea din Florida.

Uriaşul roi galactic a primit denumirea „Massive Overdense Object” (MOO) J1142+1527, iar cum lumina radiată de acest roi galactic are nevoie de 8,5 miliarde de ani pentru a ajunge la Pământ, descoperirea sa oferă o fereastră înapoi în timp spre o perioadă în care Universul era relativ tânăr, având doar aproximativ 5,5 miliarde de ani.

Descoperirea acestui roi galactic îi poate ajuta pe astronomi şi pe astrofizicieni să înţeleagă mai multe despre modul în care a evoluat Universul.

„Pornind de la înţelegerea noastră cu privire la modul în care roiurile galactice s-au dezvoltat încă de la începuturile Universului, putem trage concluzia că acest roi este unul dintre cele mai masive cinci astfel de structuri galactice din acea perioadă a Universului”, a comentat şi Peter Eisenhardt, membru al echipei WISE de la NASA Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California.

„Odată ce vom descoperi mai multe astfel de roiuri galactice ultra-masive, vom putea studia modul în care galaxiile au evoluat în aceste medii extreme”, a mai precizat şi Anthony Gonzalez.

Studiul despre acest roi galactic a fost publicat în ultimul număr al revistei Astrophysical Journal Letters.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic